Desi cresterea iepurilor in gospodariile private este o indeletnicire destul de veche in România, abia de putin timp am inceput s-o privim ca pe o afacere care ar putea aduce profit in al doilea an, dupa cum spun crescatorii din domeniu.


Printre cele mai cunoscute rase de iepuri aflate in crescatorii, se numara "uriasul Belgian", "uriasul alb", iepurele alb neo-zeelandez", "rosu de Burgundia", "albastru de Viena" etc. Miklos Botha, inginer zootehnist crescator de iepuri, recomanda celor care abia se lanseaza in domeniul cresterii iepurilor sa inceapa cu animale de talie medie. "Un iepure ideal pentru productia de carne trebuie sa indeplineasca urmatoarele insusiri: sa fie precoce (sa atinga repede maturitatea reproductiva), prolifica (sa se obtina cât mai multi descendenti), sa aiba calitati materne deosebite (sa-si faca un cuib corespunzator inainte de fatare, sa se smulga cât mai bine, sa aiba capacitate de alaptare cât mai buna, sa-si creasca puii cu cât mai putine pierderi), tineretul sa aiba o viteza mare de crestere cu depunere de carne in carcasa, sa realizeze sporuri cu consum specific cât mai mic, iar, la sacrificare, sa aiba un randament ridicat si un raport carne-oase favorabil; masculii sa aiba un temperament vioi si libidou crescut", apreciaza Botha. 

Aceste insusiri, puncteaza crescatorul, le poseda rasele din categoria mijlocie, care au o limita superioara a greutatii de 5,5 kg. Potrivit acestuia, neajunsurile raselor grele pot fi: tardivitate reproductiva, fertilitate scazuta, instinct matern mai slab, capacitate de alaptare slaba, depunerea masiva de carne in carcasa incepe de la vârsta de 4 luni, randament scazut la sacrificare, raport carne-oase nefavorabil, consum specific ridicat, predispozitie la afectiuni podale (pododermatite) si ectoparaziti (cu precadere râie auriculara) etc. Astfel, spune Botha, pe plan mondial, pentru productia de carne se folosesc hibrizii industriali dintre rasele Neozeelandez Alb si Californian, iar pentru producerea de carne de iepure ecologica, se prefera rasele mai rustice si colorate (Chinchilla, Neozeelandez Rosu, Rosu de Burgundia, Argintiu Francez si German etc.)" În primul rând, trebuie cunoscut faptul ca iepurii (in sistem industrial) se sacrifica la greutati cuprinse intre 2,2-3 kg (ce realizeaza la vârsta de 10-11 saptamâni), dintr-un motiv foarte bine intemeiat, si anume, dupa aceasta vârsta, respectiv greutate, creste consumul specific si scade intensitatea sporului in greutate, deci devine nerentabila cresterea in continuare", argumenteaza crescatorul. 

Ferma 
Primul lucru la care ar trebui sa se gândeasca cei care doresc sa creasca iepuri pentru comercializare este amplasarea fermei. Potrivit specialistilor, terenul pentru ferma trebui sa fie drept sau usor inclinat, cu ape freatice de suprafata, ferit de curenti puternici si in zone fara noroi. La fel de important este sa se asigure linistea animalelor, astfel ca terenul trebuie ales la departare de alte ferme de animale, de calea ferata sau de sosea. Iepurii pot fi crescuti in aer liber, in spatii ingradite, in boxe sau pe asternuturi. În cazul cresterii iepurilor in custi, acestea pot fi confectionate din lemn, metal sau zidarie, iar pentru o utilizare mai eficienta, pot fi structurate pe unul sau doua etaje. Custile din lemn trebuie sa aiba peretii construiti astfel incât sa nu existe spatii intre scânduri, iar crescatorul trebuie sa tina seama ca suprafetele care nu sunt netede pot fi roase foarte usor de iepuri. 

De asemenea, ea trebuie sa aiba inaltimea de cel putin 1,5 ori lungimea iepurelui, acesta având capacitatea de a se catara. Specilistii recomanda ca podeaua custii sa fie asamblata sub forma unui gratar, din sipci separate la o distanta de 15 pâna la 17 milimetri, pentru a permite reziduurilor sa cada. În cazul custilor cu etaj, se recomanda confectionarea unui tavan din tabla sau din folie de polietilena pentru cusca inferioara. Marginile laterale ale sipcilor vor fi rotunjite pentru a evita ranirea animalelor, iar partea din fata a custii va fi confectionata din plasa si prevazuta cu o usa. Este bine ca la usa sa fie montat si sistemul de hranire, pretabil atât pentru furaj concentrat, cât si pentru furaj verde sau suculent. Un incepator in ale cresterii iepurilor ar trebui sa cunoasca pretentiile animalului in ceea ce priveste spatiul de cazare (amplasament, dimensiune, materiale de constructie etc.), cerintele nutritive (alimentatie), tratamentele profilactice si comportamentul, spune Miklos Botha. "De asemenea, recomand achizitionarea iepurilor de la crescatori consacrati de la care sa se poata obtine animale sanatoase si de calitate, si care sa garanteze pentru animalele vândute. În aceeasi ordine de idei, recomand sa se achizitioneze cu precadere iepuri cu vârste cuprinse intre 2 si 4 luni (nici prea tinere, timpuriu intarcate, dar nici animale ajunse la maturitate reproductiva, care ar putea avea antecedente nedorite). Imediat dupa achizitionare, recomand deparazitarea animalelor (endo si ectoparaziti), dar si vaccinarea impotriva bolii hemoragice a iepurelui si a mixomatozei", mai spune crescatorul. 

Organizarea efectivelor de animale se realizeaza pe doua sectoare: nucleul principal si iepurii crescuti pentru reproductie si ingrasare. Pentru ferma in care se doreste productia de carne se recomanda cresterea iepurilor din rasele albe de Noua Zeelanda sau California, dar si Uriasul Alb, Uriasul Belgian sau Chinchila. În nucleul principal, se mentine un raport de un mascul la opt-zece femele. Pâna la 30 de zile, puii sunt tinuti in aceeasi cusca cu femela care alapteaza, urmând ca apoi sa fie intarcati si trecuti intr-o grupa separata: refacerea nucleului principal, ingrasare. Pentru a obtine rezultate bune in crescatorii, trebuie sa avem grija ca temperatura din interior sa nu sufere variatii mai mari de 2-4 grade pe parcursul a 24 de ore. Dupa unii autori, temperatura critica minima pentru iepuri ar fi de 5 grade, iar cea maxima de 30 de grade. De la temperatura de 20 de grade Celsius, fiecare grad suplimentar va diminua ritmul de crestere al iepurelui si pofta sa de a consuma nutreturi. Temperaturile sub 10 grade Celsius constituie factori favorabili ai bolilor digestive si respiratorii, diminueaza capacitatea de reproductie si contribuie la cresterea consumului de nutreturi (animalul incearca astfel sa-si pastreze temperatura corpului in limite normale). 

Hrana 
Iepurii ar trebui sa aiba intotdeauna apa proaspata si cât mai multe legume. Adaptarea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (in cantitate mai mare, in cazul hranirii cu furaje concentrate sau mai mica, in cazul hranirii cu furaje verzi), de starea de sanatate sau de starea de gestatie. 

O parte din hrana poate fi constituita din: salata, laptuci, varza, telina, napi, conopida, sfecla (frunze si radacini), gulii, castraveti, dovleci si dovlecei, trifoi, lucerna, grâu (verde) sau ovaz. Hrana trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate, in acest caz, de laptele matern, prin alaptare. Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele. Crescatorii trebuie sa tina sub control cantitatea de morcov si fructe pe care o ingurciteaza un iepure, deoarece acestea au un continut ridicat de zaharuri. În general, iepurii pot mânca morcovi si fructe (mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni) la o masa o data la doua zile. Vitaminele A, D, E le sunt necesare indiferent de stadiul de dezvoltare in care s-ar afla animalele. 

Reproducerea 
Cu toate ca maturitatea sexuala la iepuri se instaleaza la vârsta de 4-5 luni, ei pot fi folositi la reproductie doar când ating vârsta optima si 70-75% din greutatea corporala a individului adult din rasa respectiva. Momentul efectuarii montelor la iepuri este determinat de cel al depistarii femelelor in calduri. Cele mai intense calduri la iepuroaica se manifesta dupa fatare la 1-3 zile, la 9-12 zile si la 28-30 de zile. În aceste perioade, femelele sunt nelinistite, se agita in cusca, rascolesc asternutul, isi smulg parul de pe abdomen, fac cuib, stau intinse, au organele genitale externe de culoare rosu-aprins. Iepuroaica introdusa in cusca masculului accepta monta. Nu se va duce masculul in cusca femelei, deoarece acesta va fi preocupat de acomodarea cu noul mediu si nu va acorda nicio atentie femelei, care devine astfel agresiva. 

Dupa circa 26 de zile de la monta, deci cu 4 zile inainte de fatare, trebuie pregatit cuibul, efectuându-se curatarea custii si introducerea de paie curate si uscate (sau fân). Cu 2-3 zile inainte de fatare, se realizeaza diminuarea progresiva a hranei oferite mamei. Trebuie sa tinem cont ca puii fatati sanatosi sunt calzi, au miscari vioaie si prezinta tendinta permanenta de hranire, in timp ce puii nascuti cu probleme au pielea mai rece si usor cutanata. 

Valorificare 
Iepurele poate fi valorificat in carne, blana, lâna sau subproduse. O caracteristica foarte importanta a carnii de iepure de casa este faptul ca grasimea nu se depune intramuscular (intre fibre), astfel ca poate fi inlaturata cu usurinta in caz de nevoie. 

Daca comparam carnea de iepure cu cea provenita de la alte animale domestice, aceasta se afla la loc de frunte. Se observa ca aceasta contine 40,15% substanta nutritiva fata de 32,62% cât contine carnea de gaina, 27,11% comparativ cu carnea de porc, 24,61% fata de carnea de vitel si 24,20% comparativ cu carnea de vaca. 

Lâna de iepure (rasele Angora si Vulpe) reprezinta o importanta materie prima pentru industria textila. Aceasta lâna este de câteva ori mai calduroasa decât cea de oaie, motiv pentru care este foarte cautata. "Se poate afirma cu responsabilitate ca, in cele mai bune conditii, o crescatorie de animale poate aduce profit incepând din al doilea an, daca acesta s-a infiintat pe baza unor studii de piata privind necesitatea acesteia (asigurarea desfacerii) si a unor studii de fezabilitate privind amplasamentul (infrastructura, forta de munca etc.)", spune Miklos Botha.